PACHETELE EUROPEAN FOOD AU ADUS UN STROP DE BUCURIE MAI MULTOR COPII ȘI ADOLESCENȚI

Pachetele European Food au adus un strop de bucurie mai multor copii și adolescenți

Cu puțin timp înainte de sărbătoarea Crăciunului, echipa European Food a reușit să împartă în jur de 200 de pachete cu dulciuri și sucuri din palmaresul European Food copiilor aflați în Căminele Felix din Sântandrei și Sânmartin, copiilor din doua case de tip familial, una dintre ele aparținând de “Asociația de tineret mereu împreună”, dar și adolescenților și adulților care aparțin de Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Bihor.

Momente de fericire
Au fost momente care ne-au bucurat sufletele, copiii au primit cu atâta entuziasm pachetele realizate de noi, încât am rămas surprinși de candoarea și entuziasmul lor. De fiecare dată când intram într-o căsuță, se simțea în aer o armonie și am primit o lecție deja știută dar rar trăită: copiii sunt cei care ne pot învăța să fim adulți recunoscători, mereu cu zâmbetul pe buze. Lumina din ochii lor întrebători, primirea darurilor noastre și salutul de la final, au fost momente pe care le vom păstra în suflet.

Vizita la cele două locații ale Direcției Generale de asistență și protecția copilului
Imediat ce am parcat, am fost întâmpinați și au sărit în ajutor tinerii de acolo. În plus, ne-au și colindat cu bucurie, ne-au recitat o poezie, ce mai, am intrat direct în spiritul Crăciunului! Când ei au crezut că le-am făcut o bucurie, de fapt ei ne-au oferit nouă momente pe care le vom păstra vii în inimile noastre.

28 de ani în producerea de snacksuri, chipsuri, sucuri, energizante dar și băuturi alcoolice care aduc bucurie consumatorilor
Pentru donații sau fapte bune, vă invităm să accesați pagina: https://www.caminulfelix.ro/ iar pentru datele de contact de la alte case familiale, vă stăm la dispoziție prin intermediul formularului de contact sau la adresa de e-mail: marketing@europeanfood.ro.

Categorii

Universul Gusturilor

Descoperă Diversitatea Produselor Noastre

Dorești să vinzi produsele noastre?
CONTACTEAZĂ-NE ACUM